Caștigatorii tombolei VALURI de BINE organizata de Asociația CONIL au fost desemnați

          Proiectul Asocțiației Conil, „Transformăm orice dizabilitate într-o abilitate”, participant în Campania Swimathon 2022, s-a bucurat de susținerea multora, astfel încât, datorită înotătorilor fundraiseri, grupați în 24 de echipe, și a celor cu inimă de aur care au donat, Asociația Conil și-a atins obirctivul financiar stabilit! Datorită acestora, un număr impresionant de 100 de copii cu nevoi speciale vor beneficia de programe gratuite de recuperare prin sport, muzică, artă și digitalizare în perioada 15 sept.-15 nov. 2022.

          Așa cum am anunțat pe întreaga perioadă a campaniei Swimathon, toți donatorii care au acceptat să furnizeze datele de contact au intrat automat în Tombola „VALURI DE BINE”, premiată de partenerii noștri generoși! În lista finală au fost incluși 319 donatori din totalul de 532 susținători ai Asociației CONIL. Extragerea a fost făcută cu ajutorul random.org.

Așa cum știm, binele se întoarce întotdeauna la cel ce l-a dăruit din inimă! Așa că, dragi donatori, iată câștigătorii:

      Mini-vacanță de 3 zile cu pensiune complete pe litoralul românesc, la

Phoenicia Holiday Resort, 2-4 sept 2022,

      câștigătoarea: Ioana S.!Mini-vacanță de 4 stele pe malul Mării Negre, la

Hotel Iaki

      – câștigătorul: Tudor B.! Mini vacanță de 3 zile la

Ferma de 5 stele

      , pensiune completă – câștigătoarea: Oana D!Premiul compus din jucării educative în valoare de 250 RON oferit de

Vraja Jucăriilor

      – câștigătoarea: Diana C!Voucher pentru 4 pizze  oferite din partea

Pizza Hut Delivery

      – câștigătorul: Oana P!Voucher pentru un abonament GOLD pentru o lună la Word Class, câștigătorul: Felician M.5 vouchere în valoare de câte 300 lei fiecare,  pentru consultații stomatologice la Clinica

Happy Smile

    –  câștigătorii: Iuliana B., Andrei M., Mariana S., Mădălina M., Roxana B.!

Mulțumim tuturor celor 532 de donatori! Oceanul binelui s-a format picătură cu picătură! Datorită donației dumneavoastră, copiii cu nevoi speciale aflați în grija Asociației Conil au primit șansa unui viitor mai bun!

Valurile de bine nu se opresc aici! Poți fi alături de acești copii speciali pe tot parcursul anului, printr-o donație aici www.conil.ro/#donate , desfășurând acțiuni de voluntariat în beneficiul acestora sau dăruindu-ți ziua de naștere în beneficiul acestor copii. Mai multe detalii despre cum te poți implica se pot găsi pe site-ul official www.conil.ro.

Anul viitor ne propunem să depășim recordul stabilit vara aceasta în cadrul Campaniei Swimathon București, așa că fii alături de noi și vara viitoare în cel mai mare val de bine al anului 2023. Copiii cu nevoi speciale ai Lumii CONIL vă sunt recunoscători!

Source