Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, își extinde portofoliul și lansează Caraiman, o bere cu un gust echilibrat, care invită consumatorii la o pauză binemeritată.
Prin sloganul „gust echilibrat, numai bun să-ți tragi sufletul”, noul brand intră în segmentul core și mizează pe momentele de răgaz din activitățile de zi cu zi și pe nevoia de serenitate pe care consumatorii o caută în prezent.
„Suntem încântați să continuăm expansiunea portofoliului nostru și să oferim consumatorilor un nou brand, de data aceasta în segmentul core. Caraiman are o rezonanță solidă, poartă rădăcini românești și invită consumatorii la un gust echilibrat, numai bun să îți tragi sufletul! Este o lansare importantă pentru categoria de bere, una care contribuie la dezvoltarea sa și ne bucurăm să vedem entuziasmul cu care partenerii nostri au întâmpinat Caraiman. Este și o oportunitate de creștere pe care o oferim clienților prin diversificarea portofoliului de produse, un element-cheie prin care pot răspunde prompt nevoilor din piață. De asemenea, noua lansare contribuie la ambiția noastră de a ne consolida poziția în segmentul core, unde suntem prezenți acum cu două brand-uri extrem de puternice: Bergenbier și Caraiman”, a punctat Mihai Voicu, General Manager Bergenbier S.A.
Bergenbier S.A. este un producător activ în ceea ce privește lansările de produse și sortimente noi. Anul acesta, brand-ul surpriză vine din segmentul core, Caraiman fiind o marcă pe care compania a mai produs-o în trecut, acum aproape două decenii.
„Caraiman este readucerea în lumina reflectoarelor a unui brand românesc, cu un gust echilibrat, inspirat din natură. Din studiile noastre, 80% din consumatorii români își doresc un ritm mai puțin intens al vieții, iar Caraiman este exact acea bere pentru pauzele din tumultul cotidian. Este acel moment când ajungi în vârf de munte, pui rucsacul jos și îți tragi sufletul. Mizăm pe o comunicare integrată 360 pentru Caraiman, cu atenție atât în zona de TV, cât și digital, in-store și prin influenceri surpriză pe care îi vom anunța foarte curând”, a completat Victor Teioșanu, Marketing Director.
Caraiman este o bere cu 4,6% alcool, disponibilă atât la doză de aluminiu și sticlă de 0,5l, cât și la sticlă de 0,33l, PET și KEG. Toate variantele de împachetare, inclusiv multi-pack, se găsesc începând din luna martie în România, în magazinele off-trade și on-trade.
Despre Bergenbier S.A.
Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Caraiman, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen.
Despre Molson Coors
De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi [email protected] sau [email protected].